Istoria Geografiei
Pagina 1 din 1
Istoria Geografiei
NastyDream // IaSmIn Dum Mai 01, 2011 6:49 pm
Date generale
Harta fizico-geografică cu unităţile administrative din 1967
Poziţionare
Sud-estul Europei, la graniţă cu Marea Neagră, între Bulgaria şi Ucraina
Teren
Câmpia Transilvaniei este separată de Podişul Moldovei prin Carpaţii Orientali şi de Câmpia Română prin Carpaţii Meridionali (Alpii Transilvaniei)
Extremele altitudinii
Extremele geografice
Resurse naturale
petrol (resurse în scădere), cherestea, gaze naturale, cărbune, sare, teren arabil, energie hidraulică.
Folosirea terenurilor
Terenuri irigate
30.016 km² amenajaţi din care cca. 15.000 km² în funcţiune; (2005) [1]
Riscuri naturale
cutremure mai severe în sud şi sud-est; structurile geologice şi
climatul provoacă alunecări de teren; inundatţii frecvente în Nordul şi
Vestul ţării.
Mediu înconjurător - probleme curente
eroziune a solului şi degradare; poluare a apei; poluare a aerului în sud din motive industriale; contaminare a Deltei Dunării
Mediu înconjurător - înţelegeri internaţionale
Notăcontrolează cea mai uşor de traversat rută între Balcani, Republica Moldova şi Ucraina.[2]
[modificare] Climă
Temperat; ierni reci, înnorate cu ninsori şi ceaţă frecvente; veri însorite cu ploi şi furtuni frecvente
Amplasarea României îi dă un climat continental, în special în Vechiul Regat (la est şi la sud de Carpaţii Meridionali) şi mai puţin în Transilvania, unde climatul este mai mult moderat. O iarnă lungă şi severă (decembrie - martie), o vară fierbinte (aprilie - iulie), şi o toamnă prelungită (august - noiembrie) sunt principalele anotimpuri, cu o tranziţie rapidă din primăvară în vară. În Bucureşti,
temperatura medie în sezonul rece este de -7 C iar vara mercurul
termometrelor indică o medie de 25 C. Totuşi fenomenul de încalzire
globală tinde să schimbe aceste valori şi in Romania. In vara anului
2007 s-au atins temperaturi de 40-42 grade C in unele zone ale tarii.
[modificare] Relief
Harta reliefului României
Raportat la suprafaţa relativ mică a României, relieful se
caracterizează printr-o mare diversitate şi complexitate. Din întreaga
suprafaţă a României, 28% este ocupată de munţi (peste 800 m altitudine), 42% de dealuri şi podişuri (200-800 m altitudine) şi 30% de câmpii (sub 200 m altitudine).
Relieful este axat pe arcul Carpaţilor. În centrul teritoriului se află Podişul Transilvaniei, înconjurat de lanţurile muntoase ale Carpaţilor Orientali, Meridionali şi Occidentali,
la exteriorul cărora se întind, ca o treaptă mai joasă, podişuri şi
câmpii, către care trecerea se face prin intermediul dealurilor
subcarpatice.
[modificare] Munţi
Pentru detalii, vezi: Carpaţii.
Carpaţii româneşti fac parte din sectorul estic al sistemului muntos
alpin, bine individualizat prin direcţia generală a culmilor principale,
prin altitudine, prin masivitate şi structură. Rezistenţa Platformei
Ruse le-a impus Carpaţilor la formare o direcţie de la nord-nord-vest
spre sud-sud-est, direcţie modificată apoi spre vest de horstul hercinic
dobrogean.
Carpaţii româneşti se împart în trei mari grupe:
[modificare] Dealuri şi podişuri
Pentru detalii, vezi: Dealurile şi podişurile României.
Aceste unităţi morfologice constituie o treaptă intermediară de
relief între munţi şi câmpii, fiind situate la interiorul şi
preexteriorul arcului carpatic. Cele mai importante sunt:
[modificare] Dobrogea
Această unitate morfologică cuprinsă între valea Dunării, Marea Neagră şi graniţa cu Bulgaria este alcătuită din următoarele zone de relief:
[modificare] Câmpiile şi Delta Dunării
Aceste unităţi morfologice constituie cele mai recente formaţii geologice pe care s-a dezvoltat cel mai tânăr relief.
Geologia României şi a vecinătăţii.
[modificare] Geologie
Poziţia României între cratonul Panonic, cel Getic şi cel Scitic determină structura sa geologică articulată în jurul lanţului Carpatic, parte din orogeneza alpină. Punctul unde cele trei cratoane se întâlnesc este ţara Vrancei, epicentrul multor cutremure. În timp ce podişul ardelean este ridicat deaspura câmpiilor apuseană şi dunăreană, la răsărit podişul moldovean este crestat de eroziunea hidrografică, din cauza coborârii nivelului de bază în decursul perioadei messiniene, când Mediterana şi bazinul Pontic se goliseră de ape. În Neozoic
sedimente mai recente, fluviatile, continentale şi eoliene, au acoperit
podişurile şi câmpiile, fiind la rândul lor erodate de topirea
post-glaciară de acum 12-9000 de ani. Printre aceste sedimente, loess-ul. Rocele cele mai vârstnice, din orogeneza hercinică de vârstă paleozoică, apar în Munţii Măcinului.
[modificare] Hidrografie
Pentru detalii, vezi: hidrografia României.
[modificare] Apele curgătoare
Pentru o listă a răurilor din România, grupate alfabetic, vezi Liste de râuri din România.Pentru o listă a răurilor din România, grupate după lungime, vezi Listă a râurilor din România după lungime.
Reţeaua hidrografică a României
Cea mai mare parte a apelor curgătoare
de pe teritoriul României izvorăsc din Carpaţi şi aparţin bazinului
Dunării (excepţie fac unele râuri din Dobrogea). Datorită configuaţiei
reliefului, reţeaua apelor curgătoare este dispusă radiar. Apele
curgătoare principale care izvorăsc din Carpaţi au un profil
longitudinal caracterizat prin pante mari în regiunea muntoasă, mai line
în regiunea dealurilor şi piemonturilor şi foarte line în regiunea de
câmpie.
Principalele cursuri de apă din RomâniaBazine hidrografice [3]
Principalele bazine hidrografice de pe teritoriul României sunt: al Dunării şi al Mării Negre. Râurile din vestul României Vişeul, Iza, Someşul, Crasna, Crişurile, Mureşul, Bega se varsă prin intermediul Tisei în Dunăre, iar Timişul, Caraşul, Nera, Cerna, direct în Dunăre. Jiul, Oltul, Vedea, Argeşul, Ialomiţa, Siretul, Prutul sunt tributare Dunării. Din bazinul Mării Negre fac parte Casimcea, Taiţa, Teliţa.
În afară de aceste bazine hidrografice pe teritoriul României sunt câteva zone semiendoreice.
Principalul colector al apelor curgătoare de pe teritoriul României, Dunărea, are o lungime în limitele României de 1075 km.
[modificare] Resursele de apă
Resurse specifice de apă ale diferitelor ţări europeeene. [4]
Resursele de apă endogene
(care se formează din precipitaţiile căzute pe teritoriul ţării) sunt
evaluate la 42 km³/an. Aceasta reprezintă abia 0.67% din totalul
resurselor de apă endogene de 6.223 km³/an ale ţărilor europene. [5].
Resursele endogene specifice ale României raportate la populaţie sunt
de 1.894 m³/an, loc. iar cele raportate la suprafaţă sunt de 0,18 m.
După ambele criterii România este una din ţările cu resursele de apă
cele mai scăzute din Europa, aşa cum rezultă din graficul alăturat. Dacă
se iau în considerare şi resursele de apă exogene (care reprezintă
aportul râurilor care se formează pe teritoriul altor ţări şi intră apoi
pe teritoriul ţării) - în cazul României Dunărea şi cursurile de apă
din bazinul Siretului superior - de 170 km³/an, resursele totale de apă
ale României se ridică la 212 km³/an. De aceea, România depinde în
foarte mare parte de resursele de apă venind din diferite ţări din
amonte.
Aceste resurse de apă nu sunt în totalitate utilizabile. Din cauza
regimului variabil al resurselor de apă, o parte din aceste resurse se
scurg în perioadele de viitură, pe când, în perioadele secetoase,
debitele scurse scad la valori foarte mici. Pentru a mări resursele
utilizabile este nevoie de regularizarea debitelor prin lacuri de
acumulare care să reţină debitele excendentare în perioadele ploioase,
pentru a le face disponibile în perioadele secetoase. De aceea, spre
deosebire de ţările din Europa de Vest şi de Nord, lipsa unor resurse
suficiente de apă riscă să devină un factor limitativ al dezvoltării
economice dacă nu este promovată o politică strictă de utilizare
raţională a apelor.
Consumuri specifice de apă pe cap de locuitor ale diferitor ţări europeene.[6][7]
Penuria de resurse de apă ale României, dependenţa de resursele
exogene şi necesitatea regularizării debitelor a fost scoasă în evidenţă
încă din 1960 prin Planul de amenajare a apelor din România.
Drept urmare, autorităţile responsabile cu gospodărirea apelor din acea
vreme au luat decizia de prezerva apelor interioare ale ţării,
utilizând cu precădere apele exogene ale Dunării, de a iniţia un amplu
program de realizare de lacuri de acumulare pentru mărirea resurselor
endogene utilizabile şi de a promova o politică de economisire şi
utilizare raţională a resurselor de apă.
Totuşi, în anii următori, importanţa unei gospodăriri raţionale a
apelor a fost adeseori neglijată. De două ori (în 1968 şi 2004) organele
centrale de gospodărire a apelor au fost desfiinţate, de fiecare dată
cu urmări negative grave. Consumurile de apă au crescut foarte mult;
deşi este o ţară săracă în resurse de apă, România este unul din cei mai
mari consumatori de apă din Europa. După cum rezultă din graficul
alăturat, consumul de apă specific pe locuitor al României depăşeşte cu
mult valorile altor ţări europene cu un nivel de dezvoltare mult mai
ridicat.
[modificare] Lacurile
Pentru o listă a lacurilor din România, vezi Listă de lacuri din România.
În România sunt circa 2300 de lacuri
(plus circa 1150 de iazuri) care ocupă o suprafaţă totală de aproape
2620 km², adică 1,1% din teritoriul României. Caracteristică este însă
predominarea lacurilor cu suprafeţe sub 1 km² (90% din numărul total al
lacurilor). Cele mai mari lacuri sunt răspândite pe litoralul Mării
Negre şi în Lunca Dunării iar cele mai mici (sub 0,5 km²) în regiunile
montane.
După raportul dintre evaporabilitate şi cantitatea precipitaţiilor atmosferice, lacurile din România se împart în două mari categorii:
</li>
Lacurile zonei cu umiditate excedentară, sunt repartizate geografic astfel:
Lacurile din Carpaţii Orientali, lacuri de baraj (Lacul Roşu), vulcanice (Sf. Ana), glaciare (Lala, Buhăescu, Iezer etc.)
Lacurile din Carpaţii Meridionali, lacuri glaciare (Zănoaga, Bucura,
Capra, Bâlea, Gâlcescu etc), care constituie, în majoritatea lor,
obârşii ale râurilor.
</li>
[modificare] Marea Neagră
Marea Neagră formează graniţa României pe o distanţă de 245 km.
Spaţiul maritim al României are aproximativ 20.000 de kilometri pătraţi, constând din: [8]
Marea teritorială a României cuprinde fâşia de mare adiacentă
ţărmului ori, după caz, apelor maritime interioare, având lăţimea de 12
mile marine (22.224 m), măsurată de la liniile de bază. [9]
La data de 3 februarie 2009, Curtea Internaţională de Justiţie de la Haga a decis că României îi revin în plus 9.700 kilometri pătraţi din teritoriul Mării Neagre, extinzând astfel cu 20% jurisdicţia României asupra Mării Negre[10]. Zona s-a aflat în litigiu cu ţara vecină, Ucraina, pentru 42 de ani[10]. În zona respectivă se află zăcăminte estimate la 70 miliarde metri cubi de gaze, respectiv 12 milioane tone de ţiţei[10].
[modificare] Vegetaţia
Zonele naturale de vegetaţie ale României şi vecinătăţii.
În apropierea Dâmbovicioarei
Flora României este compusă din următoarele elemente fitogeografice:
nordic şi alpin (circa 14%: artic, boreal, artic-alpin etc) european
(circa 40%: eurosiberian, european, central-european etc), sudic (circa
8%: tropical, mediteranean etc), sud-estic (circa 10%: iliric,
daco-iliric, balcanic, moezic), oriental sau continentala (circa 20%:
pontic, sarmatic, ponto-central-asiatic, ponto-mediteranean), apusean
(circa 1%: atlantic, atlantic-mediteranean), endemic (circa 4%, dacic
propriu-zis), cosmopolit şi adventiv (circa 4%).
Variaţia condiţiilor topoclimatice determină o diferenţiere a învelişului vegetal prin etajaea formaţiilor vegetale:
</li>
Vegetaţia de dealuri şi de podişuri este reprezentată prin:
păduri de fag, care se continuă din zona montană
păduri amestecate de fag cu gorun
păduri de gorun şi pajişti secundare stepizate dezvoltate pe locul pădurii de gorun
păduri de stejar pedunculat, în care predomină stejarul pedunculat în amestec cu diverse alte esenţe lemnoase
păduri de cer şi gârniţă, cu pajişti stepizate şi pajişti stepice secundare
pajişti dezvoltate pe locul pădurilor alcătuite din diverse specii de stejar şi pajişti xeromezofile de silvostepă.
</li>
Vegetaţia de câmpie este reprezentată prin:
păduri de stejar pedunculat
păduri de cer şi gârniţă şi pajişti formate pe locul fostelor păduri de stejari
vegetaţie de silvostepă, care cuprinde păduri izolate de stejar brumăriu şi de stejar pufos
pajişti xerofile de stepă, unde predomină păiuşul, colilia etc.
</li>
Vegetaţia luncilor este reprezentată prin păduri de salcie, plop, prin şleauri de luncă şi pajişti de luncă
Vegetaţia acvatică. Bălţile şi lacurile prezintă în general o
repartizare zonală a vegetaţiei în raport cu adâncimea. La mal apare o
zonă de rogozuri şi stânjenei de baltă, urmată apoi de o zonă de stuf (foarte extinsă în Delta Dunării), în care predomină stuful în amestec cu papura şi pipirigul. În zona centrală predomină nuferi şi broscăriţa iar la adâncimi mai mari brădişul.
[modificare] Fauna
Datorită poziţiei geografice şi diversităţii condiţiilor naturale, în
România există o faună bogată şi variată, care cuprinde atât elemente
locale vechi cât şi elemente relativ tinere.
[modificare] Fauna terestră
Lup
În România sunt următoarele complexe faunistice:
Mai apar şi specii apte să trăiască în diferite condiţii geografice ca: mistreţi, căprioare, iepuri, lupi, viezuri, dihori, nevăstuici şi arici. Dintre reptile, cea mai largă răspândire o au: şarpele de alun şi năpârca. În pădurile de câmpie trăiesc coţofene, stăncuţe, ciori, granguri, botgroşi, privighetori, dumbrăvence, pupeze, sitari, becaţine, şoimul dunărean şi viesparul.
[modificare] Fauna acvatică
Pelican
Fauna acvatică se repartizează în următoarele complexe faunistice:
Păsările de baltă sunt numeroase şi variate în special în Lunca şi Delta Dunării: pelicanul comun, pelicanul creţ, călifarul alb, călifarul roşu, lebăda mută, lebăda cântătoare, lişiţa, raţa sălbatică mare, gârliţa, stârcul, lopătarul, stârcul alb, ţigănuşul, găinuşa, piţigoiul de stuf, privighetoarea de stuf etc.
Dintre păsările răpitoare sunt prezente: vulturul pescar, vulturul codalb, uliul de baltă.
Peşti
a) în porţiunile de munte fauna păstrăvului, a lipanului şi a moioagei
b) în cursul mijlociu al râurilor fauna scobarului şi a cleanului
c) în cursul inferior fauna mrenei, care cuprinde: somnul, cleanul, scobarul, şi fauna bibanului, care cuprinde: babuşca, obletele, crapul, ştiuca
d) în şenalul Dunării şi în porţiunea inferioară a râurilor de şes
fauna crapului, care cuprinde un foarte mare număr de specii, printre
care peşti marini migratori (nisetrul, păstruga, morunul, scrumbia de Dunăre), cega,
peşti care se retrag periodic în bălţi (văduviţa, somnul, crapul,
şalăul, plătica, ştiuca) şi peşti care trăiesc de obicei în bălţile
Dunării (zvârluga, bibanul-soare, carasul, roşioara).
Harta fizico-geografică cu unităţile administrative din 1967
Poziţionare
Sud-estul Europei, la graniţă cu Marea Neagră, între Bulgaria şi Ucraina
Teren
Câmpia Transilvaniei este separată de Podişul Moldovei prin Carpaţii Orientali şi de Câmpia Română prin Carpaţii Meridionali (Alpii Transilvaniei)
Extremele altitudinii
- cel mai jos punct: Marea Neagră, 0 m
- cel mai înalt punct: Vârful Moldoveanu, 2.544 m
Extremele geografice
- cel mai vestic punct: Beba Veche, Timiş (20°17′58″E)
- cel mai sudic punct: Zimnicea, Teleorman (43°39′12″N)
- cel mai estic punct: Sulina, Tulcea (29°39′10″E)
- cel mai nordic punct: [Horodistea,comuna Darabani] (48°14′41″N)
Resurse naturale
petrol (resurse în scădere), cherestea, gaze naturale, cărbune, sare, teren arabil, energie hidraulică.
Folosirea terenurilor
- teren arabil: 41%
- semănături permanente: 3%
- păşuni permanente: 21%
- păduri: 29%
- altele: 6% (estimativ, 1993)
Terenuri irigate
30.016 km² amenajaţi din care cca. 15.000 km² în funcţiune; (2005) [1]
Riscuri naturale
cutremure mai severe în sud şi sud-est; structurile geologice şi
climatul provoacă alunecări de teren; inundatţii frecvente în Nordul şi
Vestul ţării.
Mediu înconjurător - probleme curente
eroziune a solului şi degradare; poluare a apei; poluare a aerului în sud din motive industriale; contaminare a Deltei Dunării
Mediu înconjurător - înţelegeri internaţionale
- părtaşă la: Poluarea Aerului, Tratatul Antarctic,
Biodiversitate, Schimbarea Climatului, Deşertificare, Specii pe cale de
Dispariţie, Modificări ale Mediului Înconjurător, Risc de Dezastru
Natural, Legea Mării, Interzicerea Testului Nuclear, Protejarea
Stratului de Ozon, Poluarea provocată de Vase, Delte - semnate, dar încă nu ratificate: Poluarea Aerului - Poluanţi Organici Persistenţi, Protocolul pentru Mediul Antarctic, Protocolul de la Kyoto pentru Schimbarea Climatului
Notăcontrolează cea mai uşor de traversat rută între Balcani, Republica Moldova şi Ucraina.[2]
[modificare] Climă
Temperat; ierni reci, înnorate cu ninsori şi ceaţă frecvente; veri însorite cu ploi şi furtuni frecvente
Amplasarea României îi dă un climat continental, în special în Vechiul Regat (la est şi la sud de Carpaţii Meridionali) şi mai puţin în Transilvania, unde climatul este mai mult moderat. O iarnă lungă şi severă (decembrie - martie), o vară fierbinte (aprilie - iulie), şi o toamnă prelungită (august - noiembrie) sunt principalele anotimpuri, cu o tranziţie rapidă din primăvară în vară. În Bucureşti,
temperatura medie în sezonul rece este de -7 C iar vara mercurul
termometrelor indică o medie de 25 C. Totuşi fenomenul de încalzire
globală tinde să schimbe aceste valori şi in Romania. In vara anului
2007 s-au atins temperaturi de 40-42 grade C in unele zone ale tarii.
[modificare] Relief
Harta reliefului României
Raportat la suprafaţa relativ mică a României, relieful se
caracterizează printr-o mare diversitate şi complexitate. Din întreaga
suprafaţă a României, 28% este ocupată de munţi (peste 800 m altitudine), 42% de dealuri şi podişuri (200-800 m altitudine) şi 30% de câmpii (sub 200 m altitudine).
Relieful este axat pe arcul Carpaţilor. În centrul teritoriului se află Podişul Transilvaniei, înconjurat de lanţurile muntoase ale Carpaţilor Orientali, Meridionali şi Occidentali,
la exteriorul cărora se întind, ca o treaptă mai joasă, podişuri şi
câmpii, către care trecerea se face prin intermediul dealurilor
subcarpatice.
[modificare] Munţi
Pentru detalii, vezi: Carpaţii.
Carpaţii româneşti fac parte din sectorul estic al sistemului muntos
alpin, bine individualizat prin direcţia generală a culmilor principale,
prin altitudine, prin masivitate şi structură. Rezistenţa Platformei
Ruse le-a impus Carpaţilor la formare o direcţie de la nord-nord-vest
spre sud-sud-est, direcţie modificată apoi spre vest de horstul hercinic
dobrogean.
Carpaţii româneşti se împart în trei mari grupe:
- Carpaţii Orientali cuprinşi între graniţa nordică a României şi Valea Prahovei
reprezintă cel mai lung sector al Carpaţilor româneşti. Masivele care
alcătuiesc Carpaţii Orientali au următoarea alcătuire: în vest roci vulcanice, în centru roci cristaline iar în est şi sud roci sedimentare. Principalele resurse sunt: minereuri de cupru, plumb, aur, argint, mangan, cărbuni, ape minerale etc. - Carpaţii Meridionali
cuprinşi între Valea Prahovei în est şi culoarul Timiş-Cerna în vest.
În această grupă se întâlnesc cei mai înalţi munţi din România, 11
vârfuri au altitudini de peste 2500 m. Munţii sunt formaţi din roci
cristaline şi culmi calcaroase. - Carpaţii Occidentali
cuprinşi între Valea Dunării la sud şi Valea Someşului la nord. Grupa
este caracterizată de altitudinile cele mai reduse ale Carpaţilor
româneşti. Principalele resurse sunt: minereuri feroase şi neferoase,
cărbuni, materiale de construcţii, izvoare minerale etc.
[modificare] Dealuri şi podişuri
Pentru detalii, vezi: Dealurile şi podişurile României.
Aceste unităţi morfologice constituie o treaptă intermediară de
relief între munţi şi câmpii, fiind situate la interiorul şi
preexteriorul arcului carpatic. Cele mai importante sunt:
[modificare] Dobrogea
Această unitate morfologică cuprinsă între valea Dunării, Marea Neagră şi graniţa cu Bulgaria este alcătuită din următoarele zone de relief:
- Munţii Dobrogei între valea Dunării şi podişul Babadagului
- Podişul Dobrogei de Nord cuprins între Dunăre, Munţii Dobrogei, Marea Neagră şi Podişul Dobrogei de Sud
- Podişul Dobrogei de Sud cuprins între Podişul Dobrogei de Nord, Dunăre, Marea Neagră şi graniţa cu Bulgaria.
[modificare] Câmpiile şi Delta Dunării
Aceste unităţi morfologice constituie cele mai recente formaţii geologice pe care s-a dezvoltat cel mai tânăr relief.
- Câmpia Română
cuprinsă între Piemontul Getic, Subcarpaţi, Podişul Moldovei şi valea
Dunării se împarte morfologic în următoarele sectoare: Câmpia
Piemontană, Câmpia de divagare, Câmpia dunăreană. Este cea mai mare
câmpie a României. - Câmpia de Vest
cuprinde extremitatea estică a marii câmpii panonice. Principalele
resurse sunt: zăcăminte de petrol, gaze naturale şi ape termale. - Delta Dunării
reprezintă cea mai nouă unitate naturală din România. Este situată în
nord-estul Podişului Dobrogei şi este alcătuită dintr-o asociere de
grinduri fluviatile, de cordoane litorale vechi şi noi, de resturi ale
reliefului predeltaic, de depresiuni cu suprafeţe şi adâncimi variabile
şi de albii vechi şi noi ale Dunării. Este traversată de paralela 45°
latitudine nordică.
Geologia României şi a vecinătăţii.
[modificare] Geologie
Poziţia României între cratonul Panonic, cel Getic şi cel Scitic determină structura sa geologică articulată în jurul lanţului Carpatic, parte din orogeneza alpină. Punctul unde cele trei cratoane se întâlnesc este ţara Vrancei, epicentrul multor cutremure. În timp ce podişul ardelean este ridicat deaspura câmpiilor apuseană şi dunăreană, la răsărit podişul moldovean este crestat de eroziunea hidrografică, din cauza coborârii nivelului de bază în decursul perioadei messiniene, când Mediterana şi bazinul Pontic se goliseră de ape. În Neozoic
sedimente mai recente, fluviatile, continentale şi eoliene, au acoperit
podişurile şi câmpiile, fiind la rândul lor erodate de topirea
post-glaciară de acum 12-9000 de ani. Printre aceste sedimente, loess-ul. Rocele cele mai vârstnice, din orogeneza hercinică de vârstă paleozoică, apar în Munţii Măcinului.
[modificare] Hidrografie
Pentru detalii, vezi: hidrografia României.
[modificare] Apele curgătoare
Pentru o listă a răurilor din România, grupate alfabetic, vezi Liste de râuri din România.Pentru o listă a răurilor din România, grupate după lungime, vezi Listă a râurilor din România după lungime.
Reţeaua hidrografică a României
Cea mai mare parte a apelor curgătoare
de pe teritoriul României izvorăsc din Carpaţi şi aparţin bazinului
Dunării (excepţie fac unele râuri din Dobrogea). Datorită configuaţiei
reliefului, reţeaua apelor curgătoare este dispusă radiar. Apele
curgătoare principale care izvorăsc din Carpaţi au un profil
longitudinal caracterizat prin pante mari în regiunea muntoasă, mai line
în regiunea dealurilor şi piemonturilor şi foarte line în regiunea de
câmpie.
| Siret | 42380 | 6200 |
| Mureş | 29470 | 5200 |
| Olt | 24010 | 5600 |
| Someş-Crasna | 17740 | 4200 |
| Crişuri | 14880 | 3200 |
| Timiş-Bega | 13030 | 2800 |
| Argeş | 12590 | 2100 |
| Ialomiţa | 10430 | 1300 |
| Jiu | 10070 | 2800 |
| Prut | 10990 | 300 |
În afară de aceste bazine hidrografice pe teritoriul României sunt câteva zone semiendoreice.
Principalul colector al apelor curgătoare de pe teritoriul României, Dunărea, are o lungime în limitele României de 1075 km.
[modificare] Resursele de apă
Resurse specifice de apă ale diferitelor ţări europeeene. [4]
Resursele de apă endogene
(care se formează din precipitaţiile căzute pe teritoriul ţării) sunt
evaluate la 42 km³/an. Aceasta reprezintă abia 0.67% din totalul
resurselor de apă endogene de 6.223 km³/an ale ţărilor europene. [5].
Resursele endogene specifice ale României raportate la populaţie sunt
de 1.894 m³/an, loc. iar cele raportate la suprafaţă sunt de 0,18 m.
După ambele criterii România este una din ţările cu resursele de apă
cele mai scăzute din Europa, aşa cum rezultă din graficul alăturat. Dacă
se iau în considerare şi resursele de apă exogene (care reprezintă
aportul râurilor care se formează pe teritoriul altor ţări şi intră apoi
pe teritoriul ţării) - în cazul României Dunărea şi cursurile de apă
din bazinul Siretului superior - de 170 km³/an, resursele totale de apă
ale României se ridică la 212 km³/an. De aceea, România depinde în
foarte mare parte de resursele de apă venind din diferite ţări din
amonte.
Aceste resurse de apă nu sunt în totalitate utilizabile. Din cauza
regimului variabil al resurselor de apă, o parte din aceste resurse se
scurg în perioadele de viitură, pe când, în perioadele secetoase,
debitele scurse scad la valori foarte mici. Pentru a mări resursele
utilizabile este nevoie de regularizarea debitelor prin lacuri de
acumulare care să reţină debitele excendentare în perioadele ploioase,
pentru a le face disponibile în perioadele secetoase. De aceea, spre
deosebire de ţările din Europa de Vest şi de Nord, lipsa unor resurse
suficiente de apă riscă să devină un factor limitativ al dezvoltării
economice dacă nu este promovată o politică strictă de utilizare
raţională a apelor.
Consumuri specifice de apă pe cap de locuitor ale diferitor ţări europeene.[6][7]
Penuria de resurse de apă ale României, dependenţa de resursele
exogene şi necesitatea regularizării debitelor a fost scoasă în evidenţă
încă din 1960 prin Planul de amenajare a apelor din România.
Drept urmare, autorităţile responsabile cu gospodărirea apelor din acea
vreme au luat decizia de prezerva apelor interioare ale ţării,
utilizând cu precădere apele exogene ale Dunării, de a iniţia un amplu
program de realizare de lacuri de acumulare pentru mărirea resurselor
endogene utilizabile şi de a promova o politică de economisire şi
utilizare raţională a resurselor de apă.
Totuşi, în anii următori, importanţa unei gospodăriri raţionale a
apelor a fost adeseori neglijată. De două ori (în 1968 şi 2004) organele
centrale de gospodărire a apelor au fost desfiinţate, de fiecare dată
cu urmări negative grave. Consumurile de apă au crescut foarte mult;
deşi este o ţară săracă în resurse de apă, România este unul din cei mai
mari consumatori de apă din Europa. După cum rezultă din graficul
alăturat, consumul de apă specific pe locuitor al României depăşeşte cu
mult valorile altor ţări europene cu un nivel de dezvoltare mult mai
ridicat.
[modificare] Lacurile
Pentru o listă a lacurilor din România, vezi Listă de lacuri din România.
În România sunt circa 2300 de lacuri
(plus circa 1150 de iazuri) care ocupă o suprafaţă totală de aproape
2620 km², adică 1,1% din teritoriul României. Caracteristică este însă
predominarea lacurilor cu suprafeţe sub 1 km² (90% din numărul total al
lacurilor). Cele mai mari lacuri sunt răspândite pe litoralul Mării
Negre şi în Lunca Dunării iar cele mai mici (sub 0,5 km²) în regiunile
montane.
După raportul dintre evaporabilitate şi cantitatea precipitaţiilor atmosferice, lacurile din România se împart în două mari categorii:
- Lacurile zonei cu umiditate deficitară, sunt repartizate geografic astfel:
- Lacurile din Dobrogea, situate în lungul zonei litorale maritime şi
de-a lungul văii Dunării. În sudul Deltei Dunării se întinde complexul
lagunar Razelm, format din două grupe: nordică (a lacurilor cu apă dulce) şi sudică (a lacurilor sărate). - Lacurile din Podişul Moldovei, în majoritatea lor artificiale (iazuri),
iar în cazuri izolate formate datorită alunecărilor de terenuri şi
conurilor de dejecţie laterale, au adâncime mică (2-3 m); majoritatea
sunt lacuri de apă dulce, dar în Câmpia Jijiei ele au o mineralizare
destul de ridicată. - Lacurile din Podişul Transilvaniei, legate, ca geneză, de masivele
saline din zona diapiră (lacurile Ursu, Negru etc). Unele din ele s-au
format prin prăbuşirea vechilor saline (lacul Avram Iancu, Sic etc) - Lacurile din Câmpia Română, formate în majoritatea lor datorită
fenomenelor de sufoziune din depozitele de loess (Ianca, Plopul,
Colentina etc) - Lacurile de luncă, răspândite de-a lungul luncilor râurilor mai
importante, având un regim hidrologic strâns legat de cel al râurilor
(Potelu, Rastu, Suhaia etc)
</li>
Capra, Bâlea, Gâlcescu etc), care constituie, în majoritatea lor,
obârşii ale râurilor.
</li>
[modificare] Marea Neagră
Marea Neagră formează graniţa României pe o distanţă de 245 km.
Spaţiul maritim al României are aproximativ 20.000 de kilometri pătraţi, constând din: [8]
- ape maritime interioare – 753 de kilometri pătraţi,
- mare teritorială – 4.487 de kilometri pătraţi,
- zonă contiguă – 4.460 de kilometri pătraţi, şi
- zonă economică exclusivă – 10.300 de kilometri pătraţi.
Marea teritorială a României cuprinde fâşia de mare adiacentă
ţărmului ori, după caz, apelor maritime interioare, având lăţimea de 12
mile marine (22.224 m), măsurată de la liniile de bază. [9]
La data de 3 februarie 2009, Curtea Internaţională de Justiţie de la Haga a decis că României îi revin în plus 9.700 kilometri pătraţi din teritoriul Mării Neagre, extinzând astfel cu 20% jurisdicţia României asupra Mării Negre[10]. Zona s-a aflat în litigiu cu ţara vecină, Ucraina, pentru 42 de ani[10]. În zona respectivă se află zăcăminte estimate la 70 miliarde metri cubi de gaze, respectiv 12 milioane tone de ţiţei[10].
[modificare] Vegetaţia
Zonele naturale de vegetaţie ale României şi vecinătăţii.
În apropierea Dâmbovicioarei
Flora României este compusă din următoarele elemente fitogeografice:
nordic şi alpin (circa 14%: artic, boreal, artic-alpin etc) european
(circa 40%: eurosiberian, european, central-european etc), sudic (circa
8%: tropical, mediteranean etc), sud-estic (circa 10%: iliric,
daco-iliric, balcanic, moezic), oriental sau continentala (circa 20%:
pontic, sarmatic, ponto-central-asiatic, ponto-mediteranean), apusean
(circa 1%: atlantic, atlantic-mediteranean), endemic (circa 4%, dacic
propriu-zis), cosmopolit şi adventiv (circa 4%).
Variaţia condiţiilor topoclimatice determină o diferenţiere a învelişului vegetal prin etajaea formaţiilor vegetale:
- Vegetaţia alpină şi subalpină, care ocupă culmile muntoase mai
înalte de 1500-1700 m, este reprezentată prin pajişti alpine, formate
din graminee, ciuperacee şi plante cu flori viu colorate, rogozul alpin,
păruşca etc. În cadrul lor se întâlnesc şi tufişuri pitice de smirdar,
sălcii pitice şi alţi arbuşti, tufărişuri subalpine şi jneapăn, ienupăr
pitic, afini. Pajiştile alpine alternează pajişi subalpine, formate din
pe terenuri despădurite, în care predomină iarba stâncilor, păruşca şi
ţăpoşica. - Vegetaţia montană, care acoperă regiunile muntoase sub altitudinea de 1700-1500 m, este reprezentată prin:
- păduri de molid, în care predomină molidişurile pure, iar în locurile mai joase, doar local, întâlnindu-se brad şi pin.
- păduri amestecate de fag cu răşinoase, în care specii caracteristice sunt fagul, bradul şi molidul.
- păduri de fag, caracterizate prin predominarea fagului (în amestec slab cu bradul),a molidului (în pareta superioară), teiului, paltinului, frasinului, ulmului etc.
</li>
</li>
</li>
repartizare zonală a vegetaţiei în raport cu adâncimea. La mal apare o
zonă de rogozuri şi stânjenei de baltă, urmată apoi de o zonă de stuf (foarte extinsă în Delta Dunării), în care predomină stuful în amestec cu papura şi pipirigul. În zona centrală predomină nuferi şi broscăriţa iar la adâncimi mai mari brădişul.
[modificare] Fauna
Datorită poziţiei geografice şi diversităţii condiţiilor naturale, în
România există o faună bogată şi variată, care cuprinde atât elemente
locale vechi cât şi elemente relativ tinere.
[modificare] Fauna terestră
Lup
În România sunt următoarele complexe faunistice:
- Complexul alpin, care constituie domeniul caprei negre, al vulturului bărbos, al cintezei alpine şi scatiului. Dintre reptile ajung până aici vipera comună şi şopârla de munte.
- Complexul pădurilor, cu o faună bogată şi variată, în care apar: cerbi, urşi, râşi, jderi, veveriţe, şoareci de pădure, pajura, vulturul pleşuv, ciuful de pădure, huhurezul, uliul, ciocănitoarea pestriţă, piţigoiul, cinteza, gaiţa, cucul, dumbrăveanca, porumbelul şi sitarul.
Mai apar şi specii apte să trăiască în diferite condiţii geografice ca: mistreţi, căprioare, iepuri, lupi, viezuri, dihori, nevăstuici şi arici. Dintre reptile, cea mai largă răspândire o au: şarpele de alun şi năpârca. În pădurile de câmpie trăiesc coţofene, stăncuţe, ciori, granguri, botgroşi, privighetori, dumbrăvence, pupeze, sitari, becaţine, şoimul dunărean şi viesparul.
- Complexul de stepă are o faună alcătuită mai ales din rozătoare, dintre care cel mai reprezentativ este popândăul. Mai apar: hârciogul, şoarecii de câmp şi căţeii-pământului. Animalele mai mari sunt: lupul, vulpea, viezurele, dihorul de stepă, dihorul pătat. Dintre păsări se întâlnesc: ciocârlia de câmp, ciocârlia mare, prepeliţa, graurul, dumbrăveanca etc. Dintre reptile apar: şerpi, şopârle, broaşte ţestoase. Este de remarcat prezenţa unor insecte caracteristice, cum este călugăriţa.
[modificare] Fauna acvatică
Pelican
Fauna acvatică se repartizează în următoarele complexe faunistice:
- Complexul lacurilor alpine, în general cu o faună săracă, datorită condiţilor şi caracterizată prin prezenţa salmonidelor.
- Complexul lacurilor montane (situate sub limita superioară a
pădurilor), caracterizat prin prezenţa păstrăvului, a ochianei şi a
boişteanului. - Complexul lacurilor litorale caracterizat printr-o faună amestecată
şi foarte variată, formată din animale de apă dulce, marine şi relicte
sarmatice. La limita dintre apele dulci şi cele uşor salmastre trăiesc
scoici, raci, melcişori. - Complexul luncilor şi al deltei are o faună bogată şi variată,
alcătuită în primul rând din specii al căror mod de viaţă este amfibiu.
Pe malurile râurilor trăiesc vidre şi nurci. Dintre animalele mai mari
sunt prezente: vulpea, lupul, mistreţul şi iepurele. Nu lipsesc
reptilele, dintre care mai caracteristice sunt: broasca ţestoasă de
baltă, şarpele de apă şi batracienii: broasca de lac, tritonii, buhaiul
de baltă.
Păsările de baltă sunt numeroase şi variate în special în Lunca şi Delta Dunării: pelicanul comun, pelicanul creţ, călifarul alb, călifarul roşu, lebăda mută, lebăda cântătoare, lişiţa, raţa sălbatică mare, gârliţa, stârcul, lopătarul, stârcul alb, ţigănuşul, găinuşa, piţigoiul de stuf, privighetoarea de stuf etc.
Dintre păsările răpitoare sunt prezente: vulturul pescar, vulturul codalb, uliul de baltă.
- Râuri. În funcţie de particularităţile regimului hidrologic al diferitelor sectoare, se disting următoarele etaje de faună:
Peşti
a) în porţiunile de munte fauna păstrăvului, a lipanului şi a moioagei
b) în cursul mijlociu al râurilor fauna scobarului şi a cleanului
c) în cursul inferior fauna mrenei, care cuprinde: somnul, cleanul, scobarul, şi fauna bibanului, care cuprinde: babuşca, obletele, crapul, ştiuca
d) în şenalul Dunării şi în porţiunea inferioară a râurilor de şes
fauna crapului, care cuprinde un foarte mare număr de specii, printre
care peşti marini migratori (nisetrul, păstruga, morunul, scrumbia de Dunăre), cega,
peşti care se retrag periodic în bălţi (văduviţa, somnul, crapul,
şalăul, plătica, ştiuca) şi peşti care trăiesc de obicei în bălţile
Dunării (zvârluga, bibanul-soare, carasul, roşioara).
- Marea Neagră are o faună formată din numeroase specii de
nevertebrate, peşti şi mamifere marine (delfinul). Dintre nevertebrate
se întâlnesc unele gasteropode, celenterate, unele moluşte, protozoare,
ş.a. Dintre peşti se întâlnesc hamsii, heringi, scrumbii albastre,
câini-de-mare, sturioni şi pălămide.
NastyDream // IaSmIn- Admin
- Mesaje : 114
Data de înscriere : 01/05/2011
Varsta : 28
Localizare : Moldova Noua my Home! :x Love u :) -
Pagina 1 din 1
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum|
|
|